
3 seriale pe Netflix cu Son Ye-jin – Actrița Son Ye-jin cucerește pe Netflix! Trei dintre cele mai îndrăgite producții ale sale pot fi urmărite acum pe platformă — fiecare arătând o altă fațetă a uneia dintre cele mai carismatice și talentate actrițe coreene. De la emoțiile intense din „Aterizare forțată în brațele tale”, la povestea delicată a iubirii interzise din „Prietena surorii mele” și până la introspecția matură și sinceră din „Treizeci și nouă”, Son Ye-jin reușește să transforme fiecare rol într-o experiență memorabilă. Să vedem detaliile.

Descoperă cele trei seriale care au făcut milioane de fani să se îndrăgostească de ea — sunt disponibile acum pe Netflix România! Să vedem pentru fiecare despre ce este vorba.
1.Aterizare forțată în brațele tale
În acest serial Son Ye-jin este Se-ri. Este povestea unei moștenitoare sud-coreene care aterizează accidental în Coreea de Nord și este salvată de un ofițer credincios: un echilibru subtil între romantism, comic și dramă.

Serialul a generat o undă de entuziasm global, aducând în prim‑plan complexitatea unei lumi divizate și speranța unei iubiri dincolo de ziduri. Iar zidurile au căzut de tot având în vedere că în realitate în timpul filmărilor Son Ye‑Jin și Hyun Bin au început o relație romantică, apoi au făcut nunta și acum au un copil împreună.
2. Prietena surorii mele
Aici în Prietena surorii mele (Something in the rain) Son Ye-jin interpretează personajul principal, Yoon Jin-ah, o femeie de 30 de ani care lucrează într-o companie de cafea. De cealaltă parte a cuplului este Seo Joon-hee, (interpretat de Jung Hae-in) fratele mai mic al celei mai bune prietene ale sale, care se întoarce în Coreea de Sud după câțiva ani petrecuți în străinătate.

De la o relație plină de complicitate și amuzament, între cei doi se înfiripă o dragoste sinceră, dar relația lor este pusă la grea încercare de diferența de vârstă și presiunile sociale. Povestea din Prietena surorii mele este delicată, dar intensă, evidențiază atât frumusețea iubirii mature, cât și greutățile luptei pentru acceptare într-o lume plină de prejudecăți.
3. Treizeci și nouă
Treizeci și nouă (Thirty-Nine) este filmul maturizăriilui Son Ye-jin, este primul realizat după căsătoria cu Hyun Bin și ultimul înainte ca ea să devină mamă și aduce o perspectivă matură și profundă asupra prieteniei, iubirii și pierderii. Această dramă emoționantă urmărește viețile a trei femei de 39 de ani, care se confruntă cu provocările vârstei și ale relațiilor, oferind o narațiune sinceră și autentică despre legăturile umane.

Aici legătura romantică există, nu se putea altfel, (cu Yeon Woo-jin din Doza zilnică de soare) dar trece în plan secund Cha Mi-jo, o dermatologă de succes, Jeong Chan-young, o profesoară de actorie cu vise neîmplinite, și Jang Joo-hee, o manageră timidă de cosmetică, navighează prin complexitățile relațiilor, carierei și sănătății. Când una dintre ele primește un diagnostic devastator, prietenia lor este pusă la încercare, iar fiecare trebuie să se confrunte cu propriile temeri și regrete. Vezi Treizeci și nouă pe Netflix

