Am pornit filmul pentru povestea lui Ted Kaczynski și am rămas , mai ales , pentru Russell Crowe . Noul thriller psihologic ajuns pe Netflix încearcă ceva mai complicat decât să reconstruiască vânătoarea unuia dintre cei mai cunoscuți criminali din istoria recentă a Americii . Mai concret, se întoarce la Harvard, la un Ted foarte tânăr, și pune o întrebare cât se poate de serioasă : ce s-a întâmplat înainte ca lumea să afle cine este UNABOMBER? Acum, filmul este pe locul 1 pe Netflix, iar după ce l-am văzut înțeleg de ce atrage atât de repede atenția. Nu pentru că ar fi impecabil. Nu este. Dar are un Russell Crowe care schimbă temperatura fiecărei scene în care apare.
Russell Crowe este partea cea mai bună a filmului
Dacă există un motiv clar pentru care aș recomanda să vezi Unabomber, acela este Russell Crowe în rolul profesorului Henry Murray . Nu joacă un personaj care trebuie să ridice vocea ca să devină amenințător. Dimpotrivă. Murray este inteligent și convingător, iar Crowe îl face suficient de carismatic încât să înțelegi de ce un adolescent de 16 ani ar putea fi atras în cercul lui… ei bine, tocmai aici apare neliniștea. În fața lui se află Jacob Tremblay, care îl interpretează pe tânărul Ted Kaczynski. Ted ajunge la Harvard mult mai devreme decât majoritatea colegilor săi și intră într-o lume pentru care inteligența lui extraordinară nu îl pregătise neapărat.
Murray îl implică într-o serie de confruntări psihologice. Filmul construiește de aici relația cea mai interesantă a poveștii : profesorul care pare să știe exact unde să apese și studentul care începe să se închidă tot mai mult în el însuși.
Filmul te duce înainte și înapoi între două perioade
Povestea nu rămâne la Harvard. Cealaltă linie temporală ne duce în anii ’90, când FBI încearcă să identifice omul din spatele atentatelor cu bombă care terorizaseră America timp de ani întregi . Aici intră în scenă Shailene Woodley, în rolul agentei Joanne Miller. Ea încearcă să găsească în textele lui Unabomber ceva ce metodele clasice de investigație nu reușiseră să ofere: omul din spatele cuvintelor. Ideea funcționează. Execuția, însă, nu întotdeauna.
Partea FBI este mult mai convențională decât cea de la Harvard. Sunt momente în care investigația pare mai degrabă o succesiune de proceduri decât acea vânătoare tensionată pe care te-ai aștepta să o vezi într-un thriller despre Unabomber. Și aici apare cea mai mare problemă a filmului: de fiecare dată când Russell Crowe dispare, simți lipsa lui.
Există însă ceva ce filmul simplifică prea mult
UNABOMBER pornește de la evenimente și personaje reale, însă modul în care le leagă este o interpretare dramatică. Filmul acordă o importanță uriașă experiențelor lui Kaczynski la Harvard și experimentelor asociate profesorului Henry Murray. Este tentant să urmărești povestea și să ajungi la concluzia simplă: aici s-a produs ruptura. Realitatea nu ne permite însă o asemenea certitudine.
Kaczynski a participat într-adevăr la studiile conduse de Murray, dar legătura directă dintre acele experiențe și crimele comise ulterior rămâne disputată. Chiar David Kaczynski, fratele său, a respins ideea că experimentele de la Harvard ar putea explica singure ceea ce avea să urmeze. Filmul transformă tocmai această zonă incertă în motorul său dramatic. Dacă îl privești ca pe o explicație definitivă pentru apariția lui Unabomber, riști să ieși cu o imagine prea simplă. Dacă îl privești ca pe o ipoteză cinematografică despre influență și vulnerabilitate, devine mult mai interesant.
Jacob Tremblay are probabil cel mai dificil rol
Este ușor să fii atras de Crowe, dar Jacob Tremblay are misiunea mai complicată . Trebuie să interpreteze un Ted adolescent fără să transforme fiecare gest într-un avertisment despre omul care știm că va deveni mai târziu. În cele mai bune momente ale sale, reușește . Nu vezi DELOCun „monstru în devenire” ci un adolescent extrem de inteligent care încearcă să-și găsească locul într-un mediu în care este intelectual precoce și social mult mai vulnerabil.
Tocmai confruntările dintre Tremblay și Crowe sunt momentele în care filmul capătă adevărata sa identitate de thriller psihologic. Nu bombele sunt cele mai tensionate scene, cu conversațiile.
Shailene Woodley funcționează mai bine ca mecanism al poveștii
Partea contemporană investigației avea nevoie de cineva care să ne conducă spre identificarea lui Kaczynski, iar filmul creează pentru asta personajul Joanne Miller care nu o reproducere fidelă a unei singure agente FBI reale. Alegerea îi ajută pe scenariști să comprime o investigație enormă într-o poveste pe care o putem urmări ușor. Problema este că Miller rămâne uneori prea evident construită pentru a împinge acțiunea înainte. Woodley are momente bune, dar personajul ei nu primește aceeași complexitate pe care filmul i-o oferă lui Murray. Iar când cele două fire narative sunt puse unul lângă altul, diferența se vede imediat.
Ce mi-a plăcut cel mai mult
Russell Crowe , fără nicio îndoială. Henry Murray putea deveni foarte ușor o caricatură. Crowe îl joacă astfel încât, într-o scenă, aproape că te convinge că ai în față un mentor fascinan t, iar puțin mai târziu aceeași prezență începe să te neliniștească . Regizorul Janus Metz exploatează foarte bine ambiguitatea aceasta.
Un detaliu interesant este că Murray a fost implicat în dezvoltarea Thematic Apperception Test (TAT), testul în care unei persoane îi sunt prezentate imagini ambigue și i se cere să construiască povești în jurul lor. Într-un fel, filmul face exact asta cu Ted Kaczynski: n arată fragmente din viața lui și construiește o posibilă poveste care să explice ceea ce va urma. O poveste, nu o demonstrație. Citește și: Azi pe Netflix: Ted Kaczynski, geniul matematicii ajuns la Harvard la 16 ani. Povestea reală din spatele filmului
Merită văzut UNABOMBER?
Da, mai ales dacă intri în film fără să aștepți un documentar despre Unabomber. Este un thriller psihologic inspirat de o poveste reală, iar partea lui cea mai puternică nu este ancheta FBI. Este relația dintre tânărul Ted și profesorul Henry Murray. Filmul are și slăbiciuni. Investigația pierde uneori tensiunea, iar legătura sugerată între experiențele de la Harvard și crimele ulterioare ale lui Kaczynski trebuie privită cu multă prudență.
Dar Russell Crowe este excelent. Jacob Tremblay îi ține piept surprinzător de bine, iar scenele lor împreună sunt exact acelea în care Unabomber devine filmul pe care promitea să-l livreze. Iar dacă după genericul final rămâi cu întrebarea „cât din ceea ce tocmai am văzut s-a întâmplat realmente așa?”, probabil filmul și-a făcut treaba. Pentru că nu îți oferă răspunsul definitiv despre Ted Kaczynski, ci un motiv foarte bun să cauți adevărul dincolo de film.
