Doi bărbați se mai luptaseră deja. Unul era franchist, celălalt republican: despărțiți de un război civil care a sfâșiat Spania până în adâncuri, ajunseseră pe fronturi opuse, cu arma îndreptată unul spre celălalt. Apoi, printr-unul dintre acele paradoxuri crude pe care doar istoria știe să le producă, îi pune din nou umăr la umăr — prizonieri în același gulag sovietic din stepele înghețate ale Kazahstanului, unde supraviețuirea e singura ideologie care mai rămâne în picioare.
The Truce este o dramă istorică de război regizat de Miguel Ángel Vivas — cineastul care a semnat episoade din La casa di carta — și îi are în rolurile principale pe Miguel Herrán și Arón Piper, cele două fețe cel mai ușor de recunoscut din Elita. E o coproducție spaniolă-kazahă inspirată de evenimente istorice reale ținute secrete timp de decenii: prizonieratul a sute de soldați spanioli — din ambele tabere — în lagărul de muncă forțată Karlag. Cine au fost acești oameni și de ce n-a vorbit nimeni despre ei aproape patruzeci de ani? [TRAILER la final] Află mai multe ► Iată Top 10 (actualizat) al celor mai vizionate filme pe Netflix AZI
- Titlu original: The Truce
- Format: Film
- Durată: 150 de minute
- Gen: Dramă istorică, poveste adevărată
- Țara de producție: Spania / Kazahstan
- Limba originală: Spaniolă, Rusă
- Regie: Miguel Ángel Vivas
- Scenariu: Fran Carballal, Ignasi Rubio, Miguel Ángel Vivas, Olzhas Zhahadarov
- Distribuția principală: Miguel Herrán, Arón Piper, Javier Pereira, Fernando Valdivielso
- Producție: Spassks99 AIE / Amanat Capital LTD / Umaifilm LLP – cu Netflix și RTVE; producție executivă Plano a Plano (Bilbao)
- Data lansării: 10 octombrie 2025 (cinematografe în Spania); 30 octombrie 2025 (Kazahstan)
- Clasificare de vârstă: +16
Locotenentul Salgado este un franchist care a luptat cu División Azul alături de naziști pe frontul de la Leningrad. Căpitanul Reyes e republican, exilat în Uniunea Sovietică după înfrângerea din Războiul Civil Spaniol. Când amândoi ajung prizonieri în lagărul de muncă forțată Spassk-99 — un sublagăr al uriașului gulag Karlag, din stepele Kazahstanului — aduc cu ei toată greutatea unui război purtat de pe baricade opuse: resentimente înrădăcinate, ideologii incompatibile. În jurul lor: frigul extrem, gardienii sovietici, foamea, munca în mine — condiții gândite să spulbere mai întâi demnitatea, apoi corpul.
Și totuși supraviețuirea impune o logică brutală și simplă: singuri n-au nicio șansă. La tregua spune povestea a ceea ce îți trebuie — și cât te costă — să nu mai fii dușman atunci când ești deja la fundul abisului. Nu e o poveste de mântuire ușoară: e povestea unor oameni care sunt forțați să se confrunte cu ce a mai rămas din ei atunci când orice certitudine ideologică a fost făcută țăndări de violența Istoriei.
Distribuție și personaje
Miguel Herrán îl interpretează pe locotenentul Salgado, soldat franchist din División Azul capturat de sovietici după campania de la Leningrad. Herrán — deja câștigător al Premiului Goya pentru Cel mai bun actor debutant pentru A cambio de nada și cunoscut publicului larg, cum spuneam, din Fabrica de bani și Elita — construiește un personaj blindat în rigiditate ideologică, un om care nu mai știe cine e fără uniformă și fără principiile pe care le-a crezut mereu intangibile. Este cel mai matur și mai solicitant fizic rol din cariera lui.
Arón Piper este căpitanul Telmo Reyes, militar republican care își pusese toate speranțele în Uniunea Sovietică drept refugiu sigur după înfrângerea spaniolă — și care se trezește, în schimb, trădat chiar de cei care ar fi trebuit să-l protejeze. Piper, deja un nume de prim-plan din Élita, cum am mai scris, și din Haosul din urma ta, aduce personajului o deziluzie ținută în frâu, o furie rece care izbucnește în cele mai neașteptate momente. În film, cei doi actori — care se mai întâlniseră pe platoul Elita — construiesc o chimie făcută din tăceri și tensiune comprimată.
În distribuție îi mai avem pe Javier Pereira în rolul Páterului, o figură religioasă care reprezintă o altă formă de rezistență interioară, și pe Fernando Valdivielso ca Junqueras. Distribuția kazahă îi include pe Sergey Ufimtsev (Nazarov), Dina Tasbulatova (Aisulu) și Aizhan Lighgiz în rolul doctoriței Aisuluu — chipuri care dau filmului o dimensiune geografică și umană autentică, mult dincolo de simplul decor „exotic”.
Cine este regizorul
Miguel Ángel Vivas este un cineast din Sevilla care și-a construit reputația în zona thriller-ului și horror-ului — Secuestrados (2010) rămâne titlul lui de cult pentru felul în care produce tensiune claustrofobă în timp real — înainte să ajungă la seriale cu episoade din Fabrica de bani și Vivir sin permiso. Cu The Truce face un salt de scară și de ambiție: o producție internațională de 150 de minute, cu un platou reconstruit pe 4.000 de metri pătrați într-un aeroport dezafectat din Țara Bascilor, filmări în mine reale și o abordare vizuală — semnată de directorul de imagine Rafa García — pe care criticii spanioli au numit-o, la unison, „cea mai impresionantă din cinemaul spaniol al lui 2025”. Saltul de maturitate e evident. Problemele rămân, cum vom vedea, la capitolul scenariu.
Este o poveste adevărată?
Da, în mare parte este o poveste adevărată. The Truce se inspiră dintr-un capitol istoric real și mult timp ignorat: prizonieratul a sute de soldați spanioli în gulagul Karlag, în Kazahstan, activ între 1937 și 1959. În lagăr au ajuns două grupuri distincte — republicanii exilați în URSS după Războiul Civil Spaniol și apoi prinși în capcană când au încercat să părăsească țara, și franchiștii din División Azul, capturați de sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial — trăind în același iad, despărțiți de ideologie, dar uniți de aceeași condiție de sclavie.
Extraordinar este faptul că existența acestor prizonieri a fost ținută secretă până în 1980, când autoritățile kazahe i-au înmânat regelui Spaniei Juan Carlos listele deținuților, ca gest diplomatic. Din acea dezvăluire s-a născut documentarul spaniol Los olvidados de Karagandá, care, la rândul lui, a inspirat dezvoltarea lui La tregua. Personajele Salgado și Reyes sunt fictive, dar dinamica prin care trec — conviețuirea forțată între foști dușmani, condițiile din lagăr, birocrația kafkiană a internării sovietice — este documentată istoric.
Ce spune critica
The Truce a avut premiera la cea de-a 73-a ediție a Festivalului de la San Sebastián (septembrie 2025), stârnind reacții amestecate, dar clar înclinate spre entuziasm când vine vorba de componenta vizuală. Pe IMDb are 7,4/10; pe FilmAffinity stă la 6,1/10. Punctul de întâlnire al criticii spaniole este calitatea tehnică: Espinof l-a numit „cel mai impresionant vizual film spaniol al anului”, lăudând o regie care reușește să redea frigul și apăsarea gulagului cu o intensitate rară în cinemaul iberic.
De ce să-l vezi
Dacă ți-a plăcut Pianistul al lui Polanski pentru felul în care păstrează privirea pe o demnitate umană care rezistă în ciuda a orice, aici găsești aceeași tensiune morală, dar filtrată prin conflict ideologic: nu e războiul cu inamicul din afară, e războiul cu propriul inamic interior — celălalt spaniol, cel de pe frontul „greșit”. Dacă te-a lovit Zona de interes prin felul în care surprinde banalitatea horrorului fără să-l estetizeze, The Truce merge pe un registru similar.
Este și, în felul lui, un film despre memoria istorică spaniolă: o pagină pe care și Spania a citit-o cu greu, despre soarta propriilor cetățeni înghițiți de mașinăria sovietică, de ambele părți ale baricadei ideologice. Rar ca un film de război să atingă o rană atât de specifică și atât de puțin procesată.
Află mai multe ► Cele mai bune filme spaniole pe Netflix (listă actualizată)