Sari la conținut

„The Immortal Man”: continuarea Peaky Blinders vine deja în prima jumătate a lui 2026!

07/10/2025 17:20 - Actualizat 07/10/2025 17:20
the immortal man cillian murphy
Foto: Netflix Tudum | Robert Viglasky

Se apropie The Immortal Man — continuarea cinematografică a universului Peaky Blinders, care ne va arunca direct în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un Birmingham devastat de bombardamente și misiuni secrete. Tommy Shelby — obosit, dar de neclintit — se trezește prins într-o rețea de conspirații și dileme morale. Nu e doar o confruntare cu trecutul, ci și un nou start pentru o generație de povești ce, cel mai probabil, va înflori într-un viitor serial-sequel (dar despre asta mai târziu).

Citește și: Toate noutățile de pe Netflix săptămâna aceasta

Despre ce va fi The Immortal Man

Filmul va fi plasat în vremuri de război — Birmingham bombardat noapte de noapte — și va urmări povestea lui Tommy Shelby, care trebuie să facă față unor noi responsabilități și misiuni secrete dictate de conflictul mondial. Atmosfera promisă? „Fatalism și hedonism” în viețile familiei Shelby.
Citește și: Noul succes de la creatorul Peaky Blinders, Casa Guinness, vine pe Netflix. Iată când apare

Cine joacă în The Immortal Man

Cillian Murphy revine în rolul lui Tommy Shelby. Dintre personajele deja cunoscute, îi vom revedea pe: Stephen Graham ca Hayden Stagg, Sophie Rundle ca Ada (Thorne), Ned Dennehy ca Charlie Strong, Packy Lee ca Johnny Dogs și Ian Peck ca Curly. Printre noile fețe se numără: Rebecca Ferguson, Tim Roth, Barry Keoghan, Jay Lycurgo. Regia îi aparține lui Tom Harper, iar scenariul este semnat chiar de creatorul Peaky Blinders, Steven Knight.
Citește și: Pe Netflix: Cillian Murphy îi omagiază pe profesori cu noul său film, Steve

Ce legătură există între The Immortal Man și noul serial Peaky Blinders?

Recent a fost anunțat și faptul că după film va urma un serial-sequel, situat în 1953, care se va concentra pe noua generație Shelby și reconstrucția Birminghamului după traumele războiului. Filmul The Immortal Man va face legătura între serialul original și viitorul serial-sequel din universul Peaky Blinders.
Citește și: „Oppenheimer”: producția impresionantă care aduce în prim-plan povestea unuia dintre cei mai influenți oameni de știință ai secolului XX

Când apare The Immortal Man pe Netflix?

Chiar dacă data exactă a premierei nu a fost anunțată încă, știm deja că filmul va debuta pe Netflix în prima jumătate a anului 2026. Interesant este că The Immortal Man va avea și o versiune pentru marele ecran.