Sari la conținut

Hana Sugisaki și un iubit pe care nu îl poate iubi: serialul japonez acum pe Netflix

Etichete:
19/03/2026 05:00

Hana Sugisaki și un iubit pe care nu îl poate iubi: serialul japonez acum pe Netflix

Ayana are 27 de ani, un roman publicat, un job part-time într-un magazin de haine second-hand și un iubit pe care îl place, dar nu îl poate iubi. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu știe cum. Despărțiri vechi și iubiri neîmpărtășite au transformat-o într-o femeie care se protejează de propriile sentimente, scriind despre ele în loc să le trăiască.

Sunetele iernii (titlu original: Fuyu no Nankasa, Haru no Nankane) este un serial dramatic japonez difuzat inițial pe NTV în Japonia din ianuarie 2026 și disponibil pe Netflix la nivel global din 23 ianuarie 2026. Creat și co-regizat de Rikiya Imaizumi — autorul filmului Call Me Chihiro (2023, disponibil tot pe Netflix) — serialul explorează un teritoriu rar abordat în ficțiunea romantică: nu teama de a fi părăsit, ci incapacitatea de a lăsa pe cineva să se apropie cu adevărat. Ce se întâmplă când distanța emoțională nu e impusă de circumstanțe, ci e chiar personalitatea ta? Povestea completă, distribuția și ce spune critica internațională — mai jos. (Trailerul la finalul articolului.)

Sunetele iernii
Foto: Netflix

Sunetele iernii: toate informațiile

Despre ce este Sunetele iernii

Tsuchida Ayana are două romane publicate și lucrează la al treilea, dar scrisul nu îi plătește toate facturile. Zi de zi, mai face și ture la un magazin de haine la mâna a doua, undeva între un manuscris neterminat și o viață sentimentală pe care preferă să o țină în pauză. Are un iubit, Yukio, frizer de meserie — un om calm, prezent, care nu îi cere nimic extraordinar. Exact asta e problema. Ayana nu reușește să se îndrăgostească de el, nu pentru că Yukio ar greși cu ceva, ci pentru că un șir de relații eșuate și iubiri neîmpărtășite au convins-o că sentimentele adevărate sunt mai periculoase decât absența lor.

Serialul nu urmărește o poveste de dragoste clasică, în care doi oameni se caută și se găsesc. Urmărește ceva mai greu de povestit: momentul în care cineva decide să își privească propriile blocaje cu onestitate, în loc să le administreze de la distanță. Regizorul Rikiya Imaizumi construiește o atmosferă lentă, de interior — conversații scurte, tăceri deliberate, gesturi mici care înlocuiesc declarațiile. Titlul japonez, tradus aproximativ ca Ceva despre iarnă, ceva despre primăvară, sugerează tocmai acea zonă de tranziție în care personajul principal trăiește: nici frig total, nici dezgheț complet.
Citește și: Japonia surpriză: cele mai bune seriale japoneze pe care le găsești pe Netflix

Sunetele iernii – Distribuție și personaje

Hana Sugisaki o interpretează pe Tsuchida Ayana, romanciera de 27 de ani care lucrează part-time la un magazin second-hand. Sugisaki este una dintre cele mai premiate actrițe japoneze ale generației sale: la 19 ani a câștigat Premiul pentru Cea Mai Bună Actriță în Rol Secundar la Japan Academy Awards 2017 pentru Her Love Boils Bathwater, apoi a confirmat cu Blade of the Immortal (2017, regia Takashi Miike) și cu vocea protagonistei din animația Mary and the Witch’s Flower (2017). Mai recent, a câștigat Premiul pentru Cea Mai Bună Actriță la Mainichi Film Awards 2024 pentru filmul Ichiko. Ayana este un personaj care pare funcțional din exterior — scrie, muncește, se vede cu prietenii — dar care abia acum, în serial, încearcă să înțeleagă de ce emoțional stă înghețată.

Pagini: 1 2
Georgiana Baciu

Georgiana Baciu