
Xavier și Wendy se cunosc de ani buni . Când încep să lucreze împreună la un serial, au din nou un motiv să petreacă ore întregi vorbind. Își pot spune ce cred despre doi oameni care se plac , pot discuta de ce unul dintre ei ezită și pot rescrie o scenă până când amândoi sunt mulțumiți . E o apropiere care pare firească între doi vechi prieteni . Tocmai de aceea e greu de spus când conversația încetează să mai fie doar despre personajele lor.

La 30 de ani, Xavier a ajuns să trăiască din scris, așa cum își dorise . Își câștigă existența din proiecte care îi lasă puțin timp pentru cartea pe care ar vrea s-o scrie. Și în dragoste își spune adesea că lucrurile se vor așeza mai târziu, după următoarea întâlnire sau când va fi mai sigur de ce simte. Cu Wendy, amânarea are un preț pe care îl simte altfel. Dacă spune ce vrea, riscă să schimbe o prietenie la care ține. Dacă tace, o lasă pe ea să ghicească cât loc are în viața lui.
Așa începe să se contureze povestea din „Păpușile rusești” (Les Poupées russes, 2005), a nu se confunda cu Russian Dolls, comedia romantică prin care Cédric Klapisch revine la personajele din L’Auberge espagnole. Au trecut cinci ani de când grupul de prieteni împărțea un apartament la Barcelona. Viețile lor s-au împrăștiat prin Europa, iar vestea unei nunți le dă un motiv să se adune din nou. William, fratele lui Wendy, urmează să se căsătorească la Sankt Petersburg cu o dansatoare rusă. Pentru Xavier, care găsește mereu încă un motiv să se mai gândească, certitudinea cu care William vorbește despre viitor e greu de înțeles și puțin stânjenitoare.
Klapisch surprinde ceva familiar în aceste revederi. Cu prietenii vechi îți vine să vorbești de parcă v-ați fi despărțit ieri. Glumele funcționează încă, dar între timp fiecare a luat decizii despre care ceilalți știu prea puțin. Martine, interpretată de Audrey Tautou, și Isabelle, jucată de Cécile de France, fac parte din lumea în care Xavier se simte suficient de confortabil încât să-și spună necazurile și suficient de cunoscut încât explicațiile lui să mai stârnească și câte un zâmbet. Filmul păstrează căldura acestui grup chiar și când unul dintre ei începe să se întrebe dacă prietenii îl mai văd așa cum a devenit sau încă așa cum era la Barcelona.
Romain Duris îl joacă pe Xavier cu un amestec de farmec și neliniște. Îi vine ușor să ducă o conversație într-o direcție amuzantă când subiectul devine prea personal. Kelly Reilly îi dă lui Wendy umorul și familiaritatea cu care poate intra în jocul lui, dar și momentele de rezervă în care începi să te întrebi cum ar arăta aceeași poveste spusă de ea. Xavier se poate gândi multă vreme la ce simte. Wendy are de decis cât timp e dispusă să trăiască cu răspunsuri pe jumătate. De aici vine o bună parte din tensiunea filmului, chiar și atunci când cei doi vorbesc despre muncă.
Citește și: Aaron Taylor-Johnson conduce topul Netflix cu Kraven vânătorul
Între Paris, Londra și Sankt Petersburg, filmul are ritmul unei vieți în care e mereu un tren de prins sau un proiect de terminat. Cele trei orașe îi dau lui Xavier destule motive să fie pe drum. Lucrurile devin interesante în momentele în care rămâne în aceeași încăpere cu cineva care îl cunoaște bine și conversația se apropie de ce a evitat să spună. Păpușile rusești lasă loc și pentru comicul acelor clipe. Uneori omul căruia îi pregătești în minte un discurs întreg îți pune o întrebare atât de simplă, încât toate replicile pe care le-ai repetat devin inutile.

