Sari la conținut

Jennifer Lopez și Brett Goldstein, într-o nouă comedie romantică Netflix! Când are premiera?

Etichete:
06/05/2026 10:32 - Actualizat 06/05/2026 10:32
Office Romance Netflix distribuție afiș

Jennifer Lopez și-a construit ani la rând statutul de regină a comediei romanticeMaid in Manhattan, Cum să scapi de un tip în 10 zile, Marry Me. Apoi a luat o pauză, iar acum se întoarce — și încă alături de cineva la care puțini s-ar fi așteptat: Brett Goldstein, cunoscut pentru rolul explozivului Roy Kent din Ted Lasso și pentru scenariul la Shrinking.

Office Romance Netflix distribuție

De data asta, Goldstein nu doar joacă — a și co-scris scenariul și a intrat în echipa de producție. E debutul lui într-un gen pe care Lopez îl știe pe de rost, iar chimia dintre ei doi cică l-a surprins chiar și pe el. Iată ce știm deja despre filmul care urmează, Iubire la birou și când apare pe Netflix!

Despre ce va fi noua comedie romantică Iubire la birou?

Iubire la birou este viitoarea comedie romantică Netflix, regizată de Ol Parker (Mamma Mia! Here We Go Again). Lopez joacă rolul unei CEO fără milă, în prezența căreia angajații se tem și să respire, iar Goldstein îl interpretează pe avocatul ambițios al companiei, care intră direct în orbita ei. Amândoi încearcă să rămână profesioniști… dar, cum se întâmplă în genul ăsta, probabil că cei mai mulți dintre noi pot ghici finalul relației lor cu întorsături.

Așa cum anunță Tudum: „Jackie și Daniel trebuie să-și dea seama cum să facă față tuturor necazurilor în care ajung când, în sfârșit, încep să-și asculte inimile. Cel puțin, cea mai bună prietenă a lui Jackie urmărește cu atenție această poveste de dragoste, iar Daniel are o soră la care apelează pentru sfaturi dintr-o perspectivă neașteptată.”

Office Romance Netflix distribuție

Din distribuție mai fac parte Betty Gilpin, Jodie Whittaker, Bradley Whitford, Tony Hale și Amy Sedaris, iar Edward James Olmos revine în rolul tatălui lui Lopez — pentru prima dată de la Selena (1997).

Când are premiera Iubire la birou pe Netflix?

Filmul intră în catalog pe 5 iunie 2026. În curând: Urmărește pe Netflix

Virginia Gaida

Virginia Gaida