
Porțile palatului se vor deschide încă o dată , dar de data aceasta pentru ultima parte a poveștii. Elisabeth și Franz revin într-un moment în care iubirea care i-a adus împreună este pusă la una dintre cele mai grele încercări , iar viața împărătesei începe să se schimbe într-o direcție neașteptată . Pentru cei care au urmărit-o pe Sisi încă de la prima ei intrare la curtea vieneză , Netflix tocmai a oferit informația pe care o așteptau: sezonul final are acum o dată precisă.

Împărăteasa sezonul 3 pe Netflix: Elisabeth și Franz intră în ultimul capitol
În sezonul 3 din Împărăteasa, Devrim Lingnau Islamoğlu și Philip Froissant revin în rolurile Elisabeth și Franz . După războiul din Sardinia, împăratul se întoarce profund marcat de ceea ce a trăit , iar distanța dintre cei doi devine tot mai greu de ignorat . Sănătatea și presiunile de la curte o împing pe Elisabeth să părăsească Viena. Călătoria îi scoate în cale o persoană care va avea un rol important în viața ei.
Netflix confirmă revenirea lui Dejan Bućin în rolul contelui Andrássy. Povestea lui Maximilian se îndreaptă spre Mexic. Finalul va avea șase episoade, filmate în Bavaria, Cehia și Spania, iar Katharina Eyssen rămâne showrunner.
Miza este cu atât mai mare cu cât acesta nu este doar un nou sezon: Netflix a confirmat că sezonul 3 încheie definitiv serialul. Prima parte a producției a câștigat International Emmy pentru cel mai bun serial dramatic, iar sezonul al doilea a intrat în Top 10 Netflix în 84 de țări.
Iar acum răspunsul pe care fanii îl așteptau: Împărăteasa revine pe Netflix pe 12 noiembrie 2026, simultan la nivel mondial. Anunțul este oficial , iar Netflix a lansat chiar astăzi, 7 octombrie, și trailerul ultimului sezon. După patru ani de la debutul serialului, povestea lui Elisabeth intră astfel în capitolul final.
Cine este vedeta din Împărăteasa
Devrim Lingnau Islamoğlu este actrița care a devenit cunoscută internațional datorită rolului împărătesei Elisabeth („Sisi”) din serialul Netflix Împărăteasa. A intrat pentru prima dată în fața camerelor la numai 16 ani. Înainte de succesul Netflix a jucat în producții filmul britanic Carmilla și adaptarea romanului Auerhaus. Netflix a ales-o pentru rolul principal alături de Philip Froissant. Interpretarea ei a transformat-o într-unul dintre chipurile cele mai recognoscibile ale producțiilor germane ale platformei.
Citește și : Cel mai vizionat serial din România este și astăzi La răsărit de Eden: Top 10 Netflix actualizat

În Împărăteasa, Lingnau nu interpretează imaginea romantică și idealizată a lui Sisi , ci o Elisabeth foarte tânără, rebelă și prinsă între ceea ce simte și ceea ce curtea vieneză îi cere să devină . Serialul a avut succes internațional și a câștigat în 2023 International Emmy pentru cel mai bun serial dramatic . Citește și: A apărut „Păpușa” pe Netflix. Serialul mult așteptat reinventează o poveste de iubire care a traversat generații
În sezonul 3, actrița revine pentru ultima dată în rolul lui Elisabeth, într-o etapă în care personajul nu mai este adolescenta care ajunge la palat , ci o femeie care încearcă să-și apere propria voce în interiorul imperiului. În materialele recente Netflix, numele ei apare complet ca Devrim Lingnau Islamoğlu, în timp ce în primele sezoane era prezentată drept Devrim Lingnau.

