Sari la conținut

Mâine împlinește 33 de ani și e peste tot pe Netflix: unde ai iubit-o cel mai mult pe Ha Young?

Etichete:
10/08/2026 16:21 - Actualizat 10/08/2026 16:21
Ha Young

Dacă iubești K-dramele, sunt șanse mari ca în ultimii ani să fi văzut-o de mai multe ori fără să realizezi imediat că este aceeași actriță. O dată era asistenta medicală care ținea piept haosului dintr-un centru de traumă, altă dată era fata sensibilă prinsă într-o poveste complicată de iubire, apoi cea mai bună prietenă pe care ai vrea-o și tu lângă tine. Acum, Ha Young se află în centrul propriei povești: este procuroarea Go Eun-sae, femeia care se trezește fără trecut și trebuie să decidă dacă poate avea încredere într-un bărbat care susține că este iubitul ei.

Pe netflix noua kdrama de succes. În imagine: Jung Hae-in, Ha Young

Iar momentul nu putea fi mai potrivit pentru a ne aminti toate chipurile ei de pe Netflix. Mâine, 11 august, Ha Young împlinește 33 de ani. Actrița sud-coreeană s-a născut pe 11 august 1993 și, după debutul său în televiziune, și-a construit treptat o filmografie în care rolurile secundare au început să fie tot mai greu de ignorat. Pentru mulți dintre iubitorii de K-drama, sentimentul este aproape același: „Stai puțin… eu am mai văzut-o undeva!”. Și da, probabil ai văzut-o. În ultimii ani a trecut prin unele dintre cele mai urmărite producții coreene ajunse pe Netflix.

Acum este Go Eun-sae, procuroarea care nu-și mai amintește cine este

În Iubire lipicioasă (Titlu original Our Sticky Love), disponibil pe Netflix, Ha Young primește ceea ce cariera ei părea să pregătească de ceva vreme: primul rol feminin principal. Netflix o prezintă pe Go Eun-sae drept o procuroare care își pierde memoria și se trezește într-un sat, având lângă ea un bărbat, Jang Tae-ha, interpretat de Jung Hae-in, care pretinde că este iubitul ei.

Și tocmai vulnerabilitatea situației face personajul atât de ușor de urmărit. Imaginează-ți că deschizi ochii și nu mai știi cine ești. Nu-ți amintești ce ai făcut ieri, pe cine ai iubit sau de cine ar trebui să fugi. Iar singurul om care pare să aibă răspunsurile este un bărbat pe care tu îl percepi ca pe un străin.

Go Eun-sae trebuie să reconstruiască nu doar adevărul despre trecutul ei, ci și încrederea în propriile instincte. Este un rol care îi permite lui Ha Young să treacă de la comedie și tandrețe la suspiciune și vulnerabilitate, într-o poveste care combină romantismul cu misterul și suspansul. Netflix descrie serialul drept o comedie romantică „feel-good”, dar introduce în poveste și componenta întunecată a anchetei care a precedat pierderea memoriei.

În „Îți dăm o lecție” era Choi Ga-yun

Cu doar câteva luni înainte, publicul Netflix a putut-o vedea într-o ipostază foarte diferită în Îți dăm o lecție (Teach You a Lesson). Ha Young o interpretează pe Choi Ga-yun, într-un serial construit în jurul unei lumi școlare în care violența, abuzurile și pierderea autorității au ajuns să necesite intervenții radicale cu Kim Moo yeol.

Ha Young și

Este exact genul de schimbare care arată cât de repede și-a extins registrul. De la personaje calde sau romantice la un univers mult mai dur, în care confruntarea și tensiunea domină povestea. Serialul a debutat pe Netflix în iunie 2026, cu Ha Young în distribuția principală.

În „Eroi la datorie” a fost imposibil să nu o remarci

Pentru foarte mulți spectatori, însă, adevărata revelație a fost Eroi la datorie (The Trauma Code: Heroes on Call). Ha Young este Cheon Jang-mi, asistenta cu cinci ani de experiență în unitatea de traumă a spitalului. În mijlocul medicilor geniali, al urgențelor imposibile și al personalității explozive a chirurgului Baek Kang-hyuk, Jang-mi devine una dintre prezențele care dau echilibru poveștii.

Ha Young în Cod de traumă: Eroi la datorie

Este competentă, rapidă, curajoasă și suficient de puternică încât să nu dispară în umbra personajelor masculine. Ha Young însăși și-a descris personajul ca pe o asistentă pasionată, dispusă să facă orice pentru salvarea pacienților, dar în care echipa a încercat să introducă și umor.

Iar dacă ai urmărit serialul, probabil îți amintești și porecla pe care i-o dă Baek Kang-hyuk: „Gangster”. Netflix o identifică oficial pe Ha Young drept Cheon Jang-mi, asistenta unității de traumă, iar rolul a devenit unul dintre cele mai recognoscibile ale actriței.

În „Doona!” era fata pentru care era imposibil să nu simți ceva

În Doona!, Ha Young o interpretează pe Kim Jin-joo, prietena din liceu a lui Lee Won-jun. Și aici energia ei este complet diferită.

Într-un serial dominat inevitabil de magnetismul personajului interpretat de Bae Suzy, Jin-joo reușește să-și construiască propriul spațiu emoțional. Ea face parte din trecutul lui Won-jun și din acel complicat teritoriu al sentimentelor care nu sunt întotdeauna spuse la momentul potrivit.

Pentru mulți spectatori, tocmai discreția personajului a făcut-o memorabilă: există ceva dureros de familiar în oamenii care simt mult, dar ajung să spună prea puțin sau prea târziu. Netflix o include pe Ha Young în distribuția principală a celor nouă episoade din „Doona!”.

În „Iubit la cerere” este prietena pe care o observi imediat

Apoi a venit Iubit la cerere (Boyfriend on Demand), serialul romantic cu Jisoo și Seo In-guk. Ha Young este Lee Ji-yeon, cea mai bună prietenă a lui Seo Mi-rae. Nu este personajul în jurul căruia se construiește întreaga poveste, dar are exact acel tip de prezență care îi face pe spectatori să întrebe cine este actrița.

Iubit la cerere Netflix. Ha Young a jucat alături de Jisoo

Ji-yeon este mai îndrăzneață în raport cu iubirea și experiențele romantice decât Mi-rae și devine una dintre vocile care completează perspectiva serialului asupra relațiilor, fanteziei și întâlnirilor virtuale. Într-o poveste în care tehnologia promite „iubitul perfect”, personajele feminine ajung de fapt să descopere lucruri foarte reale despre propriile dorințe și temeri.

Și dacă ai văzut „Copoii 2”, poate ai remarcat-o și acolo

Ha Young apare și în Copoii 2 (Bloodhounds 2), într-un rol mult mai mic: Nurse Yoon. Este o apariție specială, nu un personaj comparabil ca amploare cu Jang-mi sau Go Eun-sae, dar încă o dovadă a frecvenței cu care actrița a apărut recent în producțiile Netflix.

De la apariții scurte la propriul K-drama

Privind retrospectiv, ascensiunea ei este și mai interesantă. Ha Young a debutat în Doctor Prisoner în 2019, unde a interpretat-o pe Na Yi-hyeon, iar ulterior a acumulat roluri într-un număr tot mai mare de seriale. În 2022 a avut și o apariție în fenomenul Extraordinary Attorney Woo.

Ani la rând a fost una dintre acele actrițe pe care publicul le recunoaște înainte să le rețină numele. „Am mai văzut-o undeva” s-a transformat treptat în „vreau să văd următorul ei serial”.

Iar în 2026 pare să fi venit momentul schimbării definitive. După Iubit la cerere, „Copoii 2” și Îți dăm o lecție”, Ha Young ajunge în Our Sticky Love în centrul afișului, alături de Jung Hae-in.

Nu mai este doar personajul secundar care reușește să fure câteva scene.

Acum povestea este și a ei.

Mâine, Ha Young împlinește 33 de ani

Pe 11 august, actrița își sărbătorește cea de-a 33-a aniversare într-un moment foarte bun al carierei sale: primul rol principal într-o producție Netflix tocmai a ajuns la public, iar spectatorii care au remarcat-o în ultimii ani o pot vedea, în sfârșit, conducând propria poveste.

Și pentru iubitorii de K-drama rămâne o întrebare frumoasă de aniversare:

Unde v-a plăcut cel mai mult Ha Young? Ca neînfricata Cheon Jang-mi din „Cod de traumă: Eroi la datorie”, ca sensibila Kim Jin-joo din „Doona!”, ca Lee Ji-yeon din „Iubit la cerere”, ca Choi Ga-yun din „Îți dăm o lecție” sau acum, în rolul procuroarei Go Eun-sae?

Poate că răspunsurile vor fi diferite. Dar dacă ați urmărit K-drame pe Netflix în ultimii ani, sunt șanse mari ca Ha Young să fi reușit deja să vă rămână în minte.

Georgiana Baciu

Georgiana Baciu