Sunt filme pe care le revezi după ani și îți dai seama că știi perfect ce urmează, dar alegi să rămâi. 2012 este unul dintre ele: începe cu niște semnale pe care aproape nimeni nu vrea să le creadă și, înainte să apuci să te acomodezi cu ideea, Los Angelesul crapă, Yellowstone nu mai arată deloc ca un loc de vacanță, iar lumea începe literalmente să se destrame. Dacă l-ai văzut când a apărut, probabil îți amintești exact senzația: „bine, și acum ce mai poate distruge?”
Și tocmai aici filmul lui Roland Emmerich încă funcționează. Nu trebuie să-i ceri realism absolut și nici să numeri exagerările — trebuie doar să intri în jocul lui și să vezi până unde este dispus să meargă. Cu John Cusack, Chiwetel Ejiofor, Amanda Peet, Woody Harrelson și Danny Glover, 2012 transformă sfârșitul lumii într-o cursă de 2 ore și 38 de minute, în care un tată încearcă un lucru aparent imposibil: să-și țină familia în viață când nu mai există niciun loc cu adevărat sigur.
2012: toate informațiile
- Titlu: 2012
- Format: Film
- Durată: 2 ore și 38 de minute
- Gen: Acțiune, aventură, science-fiction, film-catastrofal
- Țara de producție: Statele Unite
- Regia: Roland Emmerich
- Scenariul: Roland Emmerich, Harald Kloser
- Distribuția principală: John Cusack, Amanda Peet, Chiwetel Ejiofor, Thandiwe Newton, Woody Harrelson, Danny Glover
- Producători: Harald Kloser, Mark Gordon, Larry Franco
- Lansare originală: 2009
- Clasificare: PG-13 în SUA
Despre ce este 2012
Totul începe departe de imaginile spectaculoase cu orașe distruse. Adrian Helmsley, geolog interpretat de Chiwetel Ejiofor, descoperă date care indică faptul că în interiorul Pământului se produce ceva extrem de periculos. Informația ajunge rapid la cele mai înalte niveluri ale puterii, iar liderii lumii înțeleg că nu mai discută despre posibilitatea unei catastrofe, ci despre supraviețuirea unei părți a omenirii.
În paralel îl întâlnim pe Jackson Curtis, interpretat de John Cusack. Este divorțat, lucrează ca șofer de limuzină și încearcă să fie scriitor, iar relația cu familia lui este departe de imaginea eroului clasic de cinema. Când pleacă împreună cu copiii într-o excursie la Yellowstone, observă însă lucruri care nu se potrivesc deloc cu o vacanță obișnuită: zone închise, militari, oameni de știință și semne că autoritățile știu mult mai multe decât spun.
Acolo apare și unul dintre personajele greu de uitat ale filmului, Charlie Frost, prezentatorul de radio interpretat de Woody Harrelson. Charlie vorbește despre sfârșitul lumii, conspirații și planuri secrete. La început este foarte ușor să-l consideri un excentric. Problema este că realitatea începe să semene din ce în ce mai mult cu avertismentele lui.
Din acel moment, 2012 schimbă viteza.
Fisurile apărute în Los Angeles nu mai pot fi ignorate, pământul începe să se miște, iar ceea ce părea imposibil devine vizibil chiar în fața personajelor. Pentru Jackson, miza nu este salvarea planetei. Este mult mai simplă și, tocmai de aceea, mai ușor de urmărit: trebuie să ajungă la familia lui înainte să fie prea târziu.
2012 – Distribuție și personaje
John Cusack este Jackson Curtis, scriitorul fără succes și șoferul de limuzină în jurul căruia este construită partea cea mai personală a poveștii. Cusack era deja un nume foarte cunoscut datorită unor filme precum Con Air, High Fidelity și Being John Malkovich. Jackson nu are pregătire militară și nici puteri speciale. Este un tată care descoperă că trebuie să reacționeze foarte repede într-o situație pentru care nimeni nu ar putea fi pregătit.
Amanda Peet o interpretează pe Kate Curtis, fosta soție a lui Jackson și mama celor doi copii ai lor. Relația dintre Kate și Jackson este importantă tocmai pentru că filmul nu pornește de la imaginea unei familii perfecte. Ei sunt despărțiți, viața lor a mers înainte, iar catastrofa îi obligă să se confrunte cu probleme mult mai mari decât vechile tensiuni dintre ei.
Chiwetel Ejiofor este Adrian Helmsley, omul de știință care înțelege printre primii amploarea pericolului. Dacă Jackson reprezintă omul obișnuit prins în dezastru, Adrian ne arată ce se întâmplă în interiorul sistemului: informații clasificate, decizii politice și întrebarea incomodă despre cine poate fi salvat atunci când nu pot fi salvați toți.
Woody Harrelson îl joacă pe Charlie Frost, omul de la radio care trăiește în apropierea Yellowstone și care vorbește obsesiv despre catastrofa ce urmează. Este unul dintre acele personaje care par aproape comice până când începi să observi că unele dintre lucrurile pe care le spune se întâmplă.
Danny Glover este președintele american Thomas Wilson, pus în fața unei situații în care funcția, autoritatea și puterea politică încep să valoreze mult mai puțin decât în lumea normală.
Din distribuție mai fac parte Thandiwe Newton, în rolul Laurei Wilson, Oliver Platt, în rolul lui Carl Anheuser, și Tom McCarthy, care îl interpretează pe Gordon Silberman.
Roland Emmerich și obsesia pentru sfârșitul lumii
Dacă numele lui Roland Emmerich apare pe afiș, probabil știi deja că un oraș are șanse serioase să nu ajungă întreg la genericul final.
Regizorul german devenise celebru cu mult înainte de 2012 datorită unor producții precum Independence Day și The Day After Tomorrow. În primul, Pământul era atacat de extratereștri; în celălalt, planeta intra într-un scenariu climatic extrem. Cu 2012, Emmerich a decis să ridice miza: nu mai distruge un oraș sau o regiune, ci construiește spectacolul în jurul unei catastrofe planetare.
Ideea filmului a fost legată de fascinația existentă la acea vreme pentru anul 2012 și calendarul mayaș, dar Emmerich a explicat că intenția lui inițială era mai apropiată de o reinterpretare modernă a poveștii Arcei lui Noe. De aici vine și una dintre ideile centrale ale filmului: dacă omenirea ar ști că dezastrul este inevitabil, pe cine ar alege să salveze?
Este 2012 inspirat dintr-o poveste adevărată?
Nu. 2012 este o poveste fictivă, iar scenariul a fost scris de Roland Emmerich și Harald Kloser.
Filmul folosește însă unul dintre marile subiecte populare ale perioadei în care a fost realizat: interpretările potrivit cărora încheierea unui ciclu al calendarului mayaș în decembrie 2012 ar fi putut anunța sfârșitul lumii.
Emmerich a povestit că el și Kloser aveau deja în minte un scenariu de tip „Arca lui Noe”, iar discuțiile despre anul 2012 au oferit povestirii cadrul perfect. Rezultatul nu trebuie privit ca o predicție științifică, ci ca punctul de plecare pentru un film-catastrofă construit la scară uriașă.
Citește și: Pe Netflix una dintre cele mai puternice drame de supraviețuire ale ultimilor ani
2012 a costat enorm, dar a făcut și mai mulți bani
Ambiția filmului se vede și în cifre. 2012 a avut un buget de producție raportat la aproximativ 200 de milioane de dolari, o sumă uriașă pentru 2009. Investiția se vede pe ecran: autostrăzi care se rup, clădiri care se prăbușesc, erupții, tsunami și secvențe în care orașe întregi sunt transformate în decor pentru fuga personajelor. Iar publicul a venit.
Ce spune critica despre 2012
Aici lucrurile devin mai interesante. 2012 nu este unul dintre acele filme în care criticii și succesul comercial spun aceeași poveste. Pe Rotten Tomatoes, filmul are 40% Tomatometer, calculat din peste 240 de recenzii ale criticilor. Consensul site-ului apreciază spectacolul vizual, dar consideră că scenariul și durata nu susțin întotdeauna amploarea producției. Și este ușor de înțeles de ce filmul a împărțit opiniile. 2012 durează 158 de minute, împinge coincidențele foarte departe și îi permite protagonistului să scape din situații care par imposibile.
Dar dacă intri în film tocmai pentru asta, criticile devin aproape parte din distracție. Nu te uiți la 2012 ca să verifici dacă un avion ar putea decola exact în momentul în care pista dispare. Te uiți ca să vezi dacă Emmerich poate găsi o catastrofă și mai mare după cea pe care tocmai ți-a arătat-o. De cele mai multe ori, găsește.
Citește și: Un antrenament de supraviețuire. Un mort. Și brusc, cel mai mare pericol nu mai era natura.
De ce să vezi sau să revezi 2012
Dacă ți-a plăcut The Day After Tomorrow, aici găsești Roland Emmerich fără prea multe frâne. Scara este mai mare, distrugerile sunt mai spectaculoase, iar filmul trece de la un dezastru la altul cu o încredere aproape absurdă în propriul spectacol. Dar motivul pentru care 2012 încă se lasă revăzut nu stă numai în efectele speciale. În centrul tuturor acestor imagini uriașe rămâne o întrebare foarte simplă: ce faci când ai doar câteva minute ca să ajungi la oamenii pe care îi iubești?
Jackson nu încearcă să salveze omenirea. Nu caută un dispozitiv miraculos și nici nu pornește într-o misiune eroică pentru planetă. Vrea să ajungă la copiii lui și la fosta lui soție. În jurul acestei povești, filmul ridică și o întrebare mult mai incomodă: cine primește un loc atunci când supraviețuirea devine un privilegiu? Aici 2012 devine ceva mai mult decât o succesiune de clădiri prăbușite.
Și mai există un motiv pentru care merită revăzut: filmele-catastrofă de asemenea dimensiuni au ceva din spectacolul cinematografic făcut fără jumătăți de măsură. Emmerich nu sugerează că vine sfârșitul lumii. Ți-l arată.
Trailer 2012
Dacă imaginile cu Los Angelesul care se rupe în bucăți ți-au rămas undeva în memorie, trailerul este suficient pentru a le readuce imediat.
Mai jos, trailerul oficial.
