
Shawn Ryan a spus de la bun început că știe cum se termină povestea. Acum o termină efectiv: sezonul 4 din Agentul de noapte va fi ultimul, filmările au început deja în Los Angeles, iar Peter Sutherland — Gabriel Basso — intră într-o ultimă misiune din care nu se știe ce rămâne în picioare.
Serialul a petrecut 27 de săptămâni în top 10 global Netflix și a ajuns pe locul 1 în 87 de țări. Sezonul 3 a debutat direct în frunte, iar de fiecare dată când Agentul de noapte revine pe platformă, îngropă sezoanele anterioare în clasament. Sezonul 4 n-are niciun motiv să rupă tradiția — rămâne doar de văzut dacă finalul pe care Ryan l-a imaginat de la început îi face dreptate serialului.
Citește și ► Gabriel Basso: cine e starul Agentul de noapte

„Încă de la succesul inițial al Night Agent, m-am concentrat obsesiv să ajung, în sfârșit, la un final pe măsură și emoționant, atât pentru serial, cât și pentru drumul lui Peter Sutherland.” Shawn Ryan
La ce să ne așteptăm de la Agentul de noapte sezonul 4?
Gabriel Basso va îmbrăca pentru ultima oară rolul lui Peter Sutherland. Sezonul 3 l-a aruncat pe agent în mijlocul unei rețele de finanțări politice ilegale, obligându-l să-și pună sub semnul întrebării alianțele și să se confrunte cu corupția la cel mai înalt nivel al puterii. Finalul de sezon a lăsat intenționat publicul cu întrebări fără răspuns: Ryan dezvăluise anterior, pentru Tudum, că finalul era „gândit ca o rampă de lansare pentru sezonul 4”. Ce înseamnă asta, mai exact? Noul sezon va veni cu răspunsul.
Citește și: 4 noutăți pe Netflix pe care trebuie să le recuperezi în weekendul acesta
În distribuția sezonului 4 se alătură, într-un mix ca de obicei între spy thriller și thriller politic, Titus Welliver, Li Jun Li, Trevante Rhodes și Elizabeth Lail. „Sunt profund recunoscător Netflix și Sony Pictures Television pentru colaborarea la Agentul de noapte și pentru că ne-au oferit spațiul de a face un ultim sezon cu adevărat definitiv pentru legiunea noastră de fani din toată lumea”, spune Ryan. „Muncim din greu ca să încheiem povestea și să facem acest ultim sezon de neuitat pentru fani.”
Citește și ► Cele mai bune thrillere de spionaj de pe Netflix în 2026
Când apare Agentul de noapte sezonul 4 pe Netflix?
Deocamdată nu există o dată oficială de lansare pentru sezonul 4 din Agentul de noapte pe Netflix. Având în vedere timpii de producție și lansările anterioare, e probabil un debut între final de 2026 și început de 2027, mai realist în 2027. Urmărește-ne și pe pagina noastră de Facebook ca să afli toate noutățile.
Vrei să-ți „reîmprospătezi memoria” cu sezoanele anterioare? ► URMĂREȘTE AGENTUL DE NOAPTE PE NETFLIX
Ai putea fi interesat de: De azi Netflix nu mai este disponibil pe aceste televizoare: care sunt dispozitivele vizate de schimbare

