Charlotte are 27 de ani, predă dans și trăiește cu o senzație persistentă de gol pe care nu o poate numi. Henrik are 35 de ani, s-a mutat de curând la Oslo cu soția și copilul și poartă în el același resentiment față de o familie care nu l-a vrut. Când se întâlnesc pentru prima oară ca adulți — frați vitregi care au crescut complet separat, fără nicio amintire comună — nu știu nici unul, nici celălalt cum arată o relație fraternă normală. Și tocmai asta devine problema.
Dor de casă (De nærmeste, 2015) este o dramă norvegiană scrisă și regizată de Anne Sewitsky — autoarea lui Happy, Happy, câștigătoarea Marelui Premiu al Juriului la Sundance 2011. Filmul a fost selecționat la Toronto International Film Festival 2015 și a fost propunerea Norvegiei pentru Oscar la categoria Cel mai bun film în limbă străină la a 88-a ediție — pierzând în fața The Wave. Actrita principală Ine Marie Wilmann a primit Premiul Amanda 2015 — cel mai important premiu cinematografic norvegian — pentru rolul din acest film. Ce face o dramă despre un teritoriu atât de incomod să rămână în catalog și să atragă priviri zece ani mai târziu?
Dor de casă: toate informațiile
- Titlu: Dor de casă
- Titlu original: De nærmeste
- Format: Film
- Durată: 1h 46 min
- Gen: Dramă
- Țara de producție: Norvegia
- Limba originală: Norvegiană
- Scenariu: Anne Sewitsky, Ragnhild Tronvoll
- Regia: Anne Sewitsky
- Distribuția principală: Ine Marie Wilmann, Simon J. Berger, Anneke von der Lippe, Silje Storstein
- Producție: Maipo Film
- Data de lansare: 27 martie 2015
- Clasificare pentru vârstă: 18+
Despre ce este Dor de casă
Charlotte și Henrik sunt frați vitregi care au crescut complet separat — ambii cu o mamă comună care nu a știut sau nu a vrut să construiască o familie funcțională cu niciunul. Charlotte trăiește cu o relație dificilă față de propria mamă, Anna (Anneke von der Lippe), o femeie rece și detașată, și cu un sentiment difuz de abandon pe care îl gestionează prin dans și printr-o existență ținută la distanță de orice intimitate reală. Henrik, mai în vârstă cu opt ani, are o viață aparent ordonată alături de soția sa Marte (Silje Storstein) și copilul lor, dar poartă în el propriul resentiment față de familia care l-a privat de un sentiment de apartenență. Când se întâlnesc pentru prima oară la vârsta adultă, atracția pe care o resimt nu se construiește în ciuda legăturii de sânge, ci tocmai din cauza ei — sau mai precis, din cauza absenței totale a oricăror limite fraternale formate în copilărie.
Filmul nu tratează relația dintre Charlotte și Henrik ca pe un scandal sau ca pe un act deliberat de transgresiune. Sewitsky construiește o poveste despre doi oameni care nu știu cum arată dragostea de familie și care umplu acel spațiu cu singurul limbaj al apropierii pe care îl cunosc. Nu există o scenă în care cineva să ia o decizie conștientă — există o alunecare, lentă și filmată cu o rezervă care refuză în mod deliberat spectacolul. Atmosfera filmului e nordică în cel mai precis sens: lumina difuză de Oslo, interioare austere, tăceri care cântăresc mai mult decât replicile. Tensiunea vine din ceea ce personajele nu spun și din ce încearcă să ignore.
Dor de casă – Distribuție și personaje
Ine Marie Wilmann o interpretează pe Charlotte, protagonista absolută a filmului. Wilmann — absolventă a Oslo National Academy of the Arts (2011) și identificată ca EFP Shooting Star la Berlinale 2019 — a câștigat Premiul Amanda 2015 pentru cea mai bună actriță pentru acest rol, cel care a transformat-o dintr-o actriță de teatru respectată în una dintre cele mai urmărite prezențe ale cinematografiei norvegiene. Charlotte e un personaj construit din goluri: nu din ce spune, ci din ce nu poate articula — nevoia de familie, de limite, de cineva care să știe cine e. Wilmann redă această fragilitate fără să o expună direct, printr-o prezență care lasă spectatorul să umple spațiile. A colaborat din nou cu Sewitsky pentru biopicul Sonja: The White Swan (2018), în care a interpretat-o pe patinoarea Sonja Henie, și a apărut ulterior în filmul Netflix Trol (2022) al lui Roar Uthaug.
Simon J. Berger îl interpretează pe Henrik, fratele vitreg cu viața aparent pusă la punct — soție, copil, apartament în Oslo — și cu un resentiment față de propria origine pe care nu l-a procesat niciodată. Berger, cunoscut publicului scandinav din seria de comedie neagră Lilyhammer, construiește un personaj mai opac decât Charlotte: Henrik nu caută ceva anume în sora lui vitregă, dar nici nu știe cum să pună frâne în fața a ceva ce nu ar trebui să înceapă. Anneke von der Lippe o interpretează pe Anna, mama celor doi — personajul absent al filmului, prezent fizic dar emoțional inaccesibil, cel care explică, fără să o facă explicit, de ce niciunul dintre copiii ei nu a învățat ce înseamnă o legătură de familie. Silje Storstein joacă Marte, soția lui Henrik, cel mai convențional personaj al filmului și tocmai prin asta cel mai dureros — ea reprezintă normalitatea pe care Henrik o are, dar de care pare tot mai incapabil să se țină.
Ce spune critica despre Dor de casă
Recepția a fost divizată încă de la premiera de la Sundance Film Festival 2015. Pe Rotten Tomatoes, filmul are o aprobare de 61%, cu recenzii care laudă în general interpretarea lui Ine Marie Wilmann și abordarea nemoralizatoare a unui subiect incomod, dar care critică lipsa de impact dramatic a scenariului. Variety a semnalat că personajele sunt subdezvoltate și că, fără sensaționalism, filmul riscă să rămână fără miză dramatică reală — rezolvând totul cu un final care se simte mai degrabă ca un oftat decât ca o concluzie. The Hollywood Reporter a evidențiat în schimb debutul remarcabil al lui Wilmann și gestionarea eficientă de către Sewitsky a dinamicilor de personaj fără a recurge la exces. Publicul de pe IMDb îl evaluează cu 5,6 din 10, polarizat de premisa tabu, în timp ce pe Letterboxd există o minoritate consistentă care consideră filmul unul dintre portretele cele mai oneste ale atracției sexuale genetice — fenomenul documentat psihologic al atracției între rude biologice care se întâlnesc pentru prima oară la vârsta adultă — din cinematografia europeană recentă.
De ce să-l vezi
Dacă ai urmărit Ducele de Burgundia sau Passion Simple și te-a interesat mai mult ce face psihologic o relație imposibilă decât consecințele ei morale, Dor de casă merge pe același teren — cu un ton nordic și mai rece, mai puțin stilizat, dar cu o onestitate față de nevoia de familie care îl separă de dramele tabu construite pe spectacol. Performanța lui Ine Marie Wilmann singură justifică vizionarea: e un rol câștigat cu Premiul Amanda, livrat cu o economie de mijloace pe care cinematografia norvegiană o cultivă cu mai multă precizie decât aproape orice altă industrie europeană.
Când apare Dor de casă pe Netflix
Disponibil pe Netflix acum.
