Lumea unei familii aparent perfecte se dărâmă atunci când o crimă șocantă dovedește că sunt dispuși să facă mișcări disperate pentru a se proteja unul pe celălalt.

Familia Sandell pare, la prima vedere, una obișnuită: Adam, tatăl și preot respectabil, Ulrika, mama – o avocată de succes, și Stella, fiica lor de 19 ani, o tânără în plină formare. Viața lor liniștită într-o suburbie elegantă din orașul Lund se destramă brusc atunci când Stella este reținută și acuzată de crimă. Pe măsură ce ancheta avansează, Adam și Ulrika se confruntă cu propriile temeri, vinovății și întrebări incomode:
Își cunosc cu adevărat fiica? Cât de bine se cunosc, de fapt, unul pe celălalt? Serialul analizează cu subtilitate cât de fragilă este imaginea unei familii fericite și cât de ușor poate fi zdruncinată atunci când adevărul începe să iasă la suprafață.

Este vorba de miniserialul suedez „O familie aproape normală” (A Nearly Normal Family), o dramă psihologică intensă și un thriller moral care explorează limitele adevărului într-o familie aparent perfectă. Producția este un titlu scandinav puternic și profund emoționant care se inspiră din romanul bestseller „O familie aproape normală” (En helt vanlig familj), semnat de autorul suedez Mattias Edvardsson. Cartea este cunoscută pentru structura sa narativă originală – povestea este spusă din perspectiva fiecărui membru al familiei – și pentru felul în care pune sub lupă dileme morale puternice. Adaptarea Netflix promite să rămână fidelă tonului sobru și tensionat al poveștii, cu accent pe dramatismul psihologic și pe analiza relațiilor de familie.
„Încă de la prima întâlnire cu această poveste, am apreciat că are ceva cu adevărat în suflet”, a declarat Per Hanefjord, regizor, pentru Netflix. „Ridică probleme complexe, oferă profunzime personajelor și, în același timp, un suspans captivant.”
O crimă misterioasă cutremură liniștea din Lund. Stella Sandell, o tânără de 19 ani, este principalul suspect, iar cazul devine rapid subiect de interes public. Pe fondul presiunii mediatice, Adam și Ulrika încercă cu disperare să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. Pe măsură ce adevărul se conturează, fiecare dintre ei este forțat să își înfrunte propriile secrete și frici.
URMĂRIȚI ȘI: În această seară, pe Netflix, începeți să vizionați această nouă dramă polițistă scandinavă, care spune povestea unui caz real dramatic
Dacă ești pasionat de thrillere scandinave încărcate de tensiune morală, dileme psihologice și povești de familie pline de mister, „O familie aproape normală” este cu siguranță un titlu de pus pe listă.
