Camera hipnotizantă, în alb-negru, a lui Sam Levinson, cu Zendaya și John David Washington în rolurile principale, pare un film care respiră în timp real: o singură noapte întinsă la infinit pe plan emoțional. Filmat aproape în întregime într-o singură casă, Malcolm și Marie amintește instantaneu de clasicul lui Edward Albee, Cui îi e frică de Virginia Woolf Who’s Afraid of Virginia Woolf, unde dragostea devine un câmp de luptă pentru orgoliu și resentimente. Levinson îi dă o notă modernă atât tematic, cât și vizual, construind o lume rece, geometrică, în alb-negru, plină de cadre largi, unghiuri din top și compuneri ascuțite care amintesc de Helmut Newton și Jean-Luc Godard. Camera plutește ca un al treilea participant la ceartă, rotindu-se, alunecând, invadând spațiul intim.
Fiecare cadru larg din Malcolm și Marie scoate în evidență distanța dintre cei doi îndrăgostiți, accentuată de compoziția arhitecturală a decorului, care îi face să pară atât frumoși, cât și insuportabil de singuri. Când Marie rătăcește prin grădină sau când Malcolm o caută din cameră în cameră, acele spații devin adevărate labirinturi emoționale. Geometria îi izolează. Iar prim-planurile pătrund direct prin fațadă, dezvăluind frica, rușinea și durerea de a fi complet vulnerabil în fața singurei persoane al cărei iubire o dorești cu disperare.
Dialogul curge cu viteza unei conversații reale — degajat, tăios, suprapus — și conferă filmului teatralitatea sa de timp real. Efectul e sufocant și magnetic: un balans de putere, un ritm de dominare și retragere ce transformă intimitatea într-o adevărată reprezentație. Pe alocuri, acumularea certurilor devine asfixiantă — bătăile emoționale ajung să epuizeze psihologic spectatorul. Dar tocmai această claustrofobie e parte din miză: Levinson își prinde personajele (și publicul) în bucla toxică a iubirii și a orgoliului, unde orice mică rană se poate transforma într-un război.
Citește și: Pe Netflix serialul care sparge orice tabu: o poveste adevărată, pasională și plină de pasiune dintr-o perspectivă nouă: a femeii
Zendaya, o adevărată demonstrație de forță în Malcolm și Marie
Zendaya o transformând pe Marie într-o oglindă de suferință și sfidare. Liniștea ei și săgețile pe care le aruncă spre inima și egoul lui Malcolm au adesea mai multă putere decât izbucnirile lui agresive. Cu o ușurință dezarmantă, Zendaya redă frica unei femei de a nu fi uitată când reflectoarele se sting, dar și senzația că dragostea ei e considerată de la sine înțeleasă.
Durerea lui Marie e mult mai profundă decât niște simple resentimente — filmul pe care Malcolm tocmai l-a lansat e inspirat din lupta ei cu dependența de droguri, o poveste pe care el a exploatat-o pentru artă și recunoaștere, fără să-i mulțumească măcar. Cum spune și Marie: „Când știi că cineva te iubește, nu-l mai vezi cu adevărat — până când ești pe cale să-l pierzi.” Cuvintele acestea bântuie tot filmul ca o fantomă. Ironia ei rece — amuzantă, dureroasă, tăioasă — ține cearta departe de disperare. E armura și instinctul ei de supraviețuire. Zendaya navighează între fragilitate și forță cu o stăpânire totală, dezvăluind viața interioară a unei femei care își vede identitatea dizolvată în povestea altcuiva.
Citește și: Cele mai bune filme erotice de vizionat pe Netflix până în prezent (2025)
Malcolm, în schimb, e toată intensitate, bravadă și nesiguranță. Replicile lui îi trădează personalitatea egocentrică și orbeala emoțională. Dragostea lui pare adesea o formă de auto-admirare — ca și cum salvând-o pe Marie de trecutul ei s-ar putea privi pe sine ca eroul poveștii, capabil să iubească și să salveze o ființă frântă. Transformă durerea ei în artă, dar, făcând asta, își însușește povestea ei, obligându-ne să ne întrebăm unde se termină inspirația și unde începe însușirea poveștii altuia. Relația lor devine un studiu al extragerii emoționale — orgoliu versus iubire, creație versus exploatare. Rezultatul e un film unde afecțiunea, cruzimea, umorul și vulnerabilitatea coexistă în aceeași respirație.
Punct fără întoarcere
Malcolm și Marie e ca și cum ai privi doi oameni care trec, vorbind, de punctul în care mai pot ierta ceva. Ce începe ca un simplu „mulțumesc” uitat ajunge rapid la disecarea întregii relații — toate nemulțumirile, toate nesiguranțele ies la suprafață. La final, pare că s-a spus prea mult adevăr ca să se mai poată privi vreodată la fel unul pe celălalt.
Este un film despre cum iubirea se poate degrada sub greutatea orgoliului și despre cum o singură ceartă poate redeschide toate rănile vechi, până când intimitatea devine toxică. Levinson surprinde frica aceea frumoasă de a fi cunoscut până la capăt — și tragedia de a realiza că a fi văzut nu înseamnă întotdeauna a fi iubit.
Un film vizual uimitor, psihologic tăios și emoțional epuizant — Malcolm și Marie e pe jumătate eseu foto marca Helmut Newton, pe jumătate febra onirică à la Godard. Te ține cu sufletul la gură, cerând atenție chiar și în cele mai dificile momente. Malcolm și Marie poate fi vizionat acum pe Netflix.
⭐️⭐️⭐️⭐️ (4/5)